Antipastel
Aştept zăpezi aştept zăpezi
să-şi facă cuib,
în cuvioşia laşităţii toamnei
renaşterea curajului păsării hibernale
ciudate tenebre şuierătoare
stârnind pentru a ucide curcubeiele în faşă
se-aruncă pe la porţi scânteind pietrele
îngheţând suflarea ghirlande
lăsând câinii să le fie dor
de stăpânul milos
frumoşii zei fără răni de peste patul meu
varsă căuşele palmelor
peste trup se topesc fulgii de frig
logoreic timpul se scurge
nu tace nu tace nu tace decât ieri
cojirea minutelor se face rotund-sistematic
fără omisiuni sau neîndemânări
laminor al materiei perfecte
ce vine într-una fără întoarcere
un cer imploră să plutească spre cer
- 1 -
Coji de zile
Stropi de fluturi
preajma purificată
din mari aşezări de ploaie
de-oi rămâne aşa departe
fără foşnet
în oasele cicatrizate
îngrămădesc însingurarea
şi m-apuc să mor
c-an frescele cu coji de zile
original : Tem Danilin
www.flickr.com/photos/playingwithpsp/
- 2 -
De-aici începe neştiinţa
sunt degetele condamnate să-ţi-acopere faţa
sunt ţărmurile şerpuind lovite-golite de reflux
sunt mâlul de nisip în care crabii se ascund de lună
sunt cei nebuni şi liniştiţi
mirarea nu mă paşte
sunt capătul cuvântului
tare ca răcoarea
de-aici începe neştiinţa
apa perfidă prin care eşti văzut
fără să vezi
neinventatul
porţile tainei se trântesc în balamale
- 3 -
Nicăieri despre durată
Soarele înghiţind crânguri nevinovate
la răsărit moartea răsare înfrigurată
pe când fumul pieziş al spaimelor pâlpâie
candele de circumstanţă
nu învăţasem nicăeri despre durată
astfel treceam prin mai puţine anotimpuri
ce pot fi şi păsări
în ciuturile goale am cunoscut
umbra umedă
ca o amintire a vremurilor bune
pe atunci soarele avea unele
aventuri galante cu alte planete
şi îşi mai întorcea faţa de la noi
moartea soarelui
consecinţa nevăzutului spart
în turme de spaţii străluminate
înţeleptele păsări migratoare alături de zei
ce vor fi însemnând toate acestea
sfârşitul morţii naturale?
original : Jillian Tamaki
- 4 -
Pânza de abur
Merg sau doar patinez cu coada ochiului
din când în când
ucid curcubeiele vinovate de ploile false
m-am născut în prima zi a străluminării
mirările se rostogoleau vâscoase
din punctul massă-materie
unde începea totul
şi dumnezeu chiar
cenuşie monotonă umilă
o rugăciune anume
se despletea lent în toate cântările
oamenii vii sunt candele dureroase
pâlpâie pe dinăuntru prin suflet
pământuri deşarte se înşiră în paradis
zac îndărătul oglinzii pe pânza de-argint
cusută în aburul eclipsei de pleoape
sunt tainicul os al frunţii închegat
prin lege
două hemisfere prin care circulă
întrebările şi răspunsurile
sentimentele şi morala
lumina şi noaptea cea mai lungă din toate
răsuflările galaxiilor
plâng răsucesc trag întorc
în apele negre
nebunele opritele ornice
- 5 -
Poveste din lume
Se adună vremi trecute-pustii
nemaidând fiori feciorelnici măruntelor clipe
însingurarea se-îngrămădeşte spărgând adânc
într-o altă poveste din lume
cu bărbi toiege
cu cruci sabii
vinovate sunt degetele mele
că neuronii s-au împărţit în biserici noduroase
late stângace
şi eu scriu
cu bărbile toiege
cu crucile săbii
- 6 -
Să merg pe toate aş vrea
Peniţa care trebuie să mi se fi împărţit cu celelalte mărfuri
din cântecul ursitoarelor e şubredă
flori mirifice îşi întind ipotezele
să se îmbrace cu adevăr
domnişoara mea de mac
ecuaţiile mele sunt de la capul locului închise
ca şi matematica din Beethoven
precum voia lui grea
lapte de mamă
o cană cu o insulă transparentă în mijloc
deasupra măruntelor clipe
să merg pe toate aş vrea
mintea mea e sedusă
în legănare de bătrân încât să fie fericit
dincolo de verde de tânăr
- 7 -
Un obiect fără capăt
Vârsta cade precum o beznă între soare şi lună
se uită lung
se îndoaie fără excepţie înapoi
chiar mă chinuie ideea unde-o fi viitorul
s-a terminat ?
mă dor unghiile de strâmtoare
am dat cu limba de un obiect fără capăt
nu rămân urme şi mai ales nu este transparent
trag în piept miresme oxidate cu gura altcuiva
şi pare că nu ştie nimeni
cuvinte minuscule se dezbracă
se împrăştie moi
înnot
nu e cald nu e frig
e nimic e niciunde e nicicând
e totul
e nimeni
nu e lumină nu e întuneric
www.deviant.art
- 8 -Şi din nou...
Timpul suflă
Peste ţiglele roşii galbene-mai vechi
Şi turteşte casele
Plonjează de peste tot
liniar în lungul vieţii
şi dispare de unde venise...
de unde venise?
Viaţa sună în copita calului
încă de când fiorul iepei era
drumul zbătut
în cuie de potcoave
singular demers al timpului
(ce) se retrage
de fiecare dată când mor
- 9 -
Hit
În disperata căutare muzica învăluie,
se prelinge evanescentă
din încăperea pătată de umbre
pe uşă, afară, sub boltă, peste
cântăreţul ghemuit sub pupilă
goneşte armoniile sparte
tobele basul
chitara străpunsă
glasul sunetului suprem
şi noaptea adâncă din care
pleacă toate gândurile
Unde e marginea timpului...
astăzi e lună plină
să trăieşti până la sens
sau să rămâi înger?
să rămâi înger
înger
înger
îngeeeer!...
- 10 -
Echilibrul blestemului
Dacă îmi blestem zilele
se adună în popoare imense şi
se ascund,
prăpastia neduratei mă înghite hulpav
în vuiet de balaur cu măsele de lup
adesea roşii din nesomn,
braţele depărtate
bat clipa grăbită
să piară,
printre degete se scurg cuvintele fără chip
ca o boare de zei pe care nu pot păşi,
bipolar între blestem şi iubire mă uit împrejur,
tatooooos !
aşteptarea mi se urcă la cap
când am cea mai puţină nevoie de neliniştea
zilelor blestemate.
(21 02 2007)
- 11 -
Poezie verde
În mijlocul câmpului
singurul nuc,
istoveşte apa din cuiburile freatice
adormite uscate uitate băute
de peşti
crengile negre de umbră apleacă cerul
să se mai întunece
lângă magma soarelui orbitor
pe când un verde stânjenit curge subtil-neştiut
până la sensul pământului
unde nimic nu se pierde
totul se transformă în rămăşagul
dintre a înceta şi a continua
ca şi cum toate basmele ar fi adevărate
şi împăraţii fericiţi mai trăiesc şi acum
dacă nu au murit de mult...
Nucul rupt de furtună gândeşte iute
în cădere
la înainte de moarte ce-or fi ştiut frunzele.
original : tinypic.com
- 12 -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu