BUCOVINĂ

Devorah

Devorah a plâns toată noaptea...
dimineaţa am lăsat cadavrul în cocină
pământul îngheţat nu primea gropi
rămânea încuiat

când sufletele nu se puteau înveli cu pământ
cazmaua îşi frângea gura deja ştirbă
pumnul izbea până la os

pielea ca un sac prea mare ne ţinea
cu chiu cu vai în aceeaşi fiinţă cenuşie

păduchii îi adunam cu pumnul
eram mânaţi mai departe la Bug...
să ne înfigem în gloanţele
gunoierilor de oameni

aruncau maldărele de morţi
să cureţe rasa,
să înceapă o lume blondă
cu ţestele normate
necuraţi eram
ne aşteptam rândul
blestematul pământ înţepenit
nu se căsca să ne-înghită
rămâneam morţi pe zăpadă
fără stăpân fără rude fără rost




Gestul

Sună clopoţelul
sub limba zdrobită
străzile se fărâmă de frică
lângă căruţa cu trupuri
cioclul strigă: Mes !!!
îi trage de picioare din casă
îi adună goi

bolnavii de tifos

Trupuri îngheţate de oameni
împrăştiate pe zăpadă
sângele rămas înăuntru
bolnav
se încheagă pe ţevi
câinii sălbăticiţi
sfâşie morţi calzi încă

gestul este să-i îngropi
după ce au tăcut.


original : Adrian Grauenfels


Memorialul Holocaustului din Berlin