POETICA


Poezie fluture

Disting poezia
când subtextul umblă bezmetic
să mă târască de mână în catacombele involuate
din care se spune că poezia
îşi trage sângele
scurs printre dinţi odată cu frica şi ruşinea

gonesc autostrăzile sub faruri
rafinând drumuri roşii
pe aici trebuie, pe aici,
echilibrul tăiat şi tăiş de-a lungul
sensurilor în teze şi antiteze

da, sunt, mă întreb unde mi-am pierdut poezia
stuchită printre dinţi
ieri cineva spunea că a murit
la fel că byron lenin voiculescu primarul regina
de parcă erau toţi la fel

greşeala sare la pupitru
şi urlă urlă cu părul măciucă
cum să disting poeziaaaaaaaa ?
s-o trag de limbă afară din corp
după ce mi-a tocat visele la belle de nuit
eram, eram năucă sub pendulul bunicii
care scrisese 2-ă poeme goale pe dinăuntru

poezia pluteşte deasupra glasului funebru
ce îi anunţă opacitatea
varsă lacrimi negative din ochi albi
pleacă peste în 2-ă secole
când vom fi uitat destul ca să o luăm
de la capăt cu îmblânzirea scorpiei

cărţile vor ajunge la mal
românia literară dilema veche timpul
am citit că mizeria este un fluture.


original : Tim Danilin



- 1 -


Gâtul dintre cer şi pământ
De la prima clipă,
care era pătrată
şi scotea un zgomot
literă-vârf literă-vârf
rostogolindu-se către următoarea,
nu mai am amintiri.

a doua era senină

de la a treia a început
calvarul
pentru că era un număr estetic.

o oră şi două şi trei
mi le agăţ cercei
adunând tot mai multe coliere
pe gâtul dintre cer şi pământ.

Omorâţi-mă
după aceea începe…


original : ASHLEY WOOD

- 2 -


Crizată

E ziua mea în faţa oglinzii

crizată
sluţesc o boare de zâmbet

lângă vopseaua de păr
nu vreau şampanie

timpul pleacă
strâmbându-se la jgheaburile vremii

oaspeţii cântă la uşă...
copiii se ceartă civilizat-abundent
manâncă chiorâş

cu tortul pe tavă mă-mpiedic de mine

ce caută oamenii ăştia în ziua posomorâtă
când vreau să uit

în pofida mea


original :

- 3 -