Venise satul îmbrăcat
în fuste negre şi cămăşi cusute
prosoapele noi de pomană
atârnau pe umerii crucii nescrise
lumânările strâmbe alungau duhurile
din jurul colacilor cu intarsii palide
de post
coliva se-ascundea în coş sub şervetul de zestre
bocetul cu broboadă pusese stavilă morţii
venită mereu prea devreme
Lasă-l bre să moară
mortul
trei zile l-ai întors...
sufletul nedumerit nu ştia încotro
prohodul ameţit de tămâie
umbla de la unul la altul
până în turla bisericii
Ţăranul cu ochii plecaţi
se-întreba dacă Dumnezeu îl vede.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu